În cartea liturgistului catolic Robert Taft, „A partire dalla liturgia” (trad.: „Pornind din Liturghie”), autorul afirmă că Liturghia creștină, înainte de toate, trebuie să fie obiectivă, adică părțile sale trebuie să fie bine individualizate și recognoscibile, iar nu arbitrare, adică să nu fie interpretabile individual, ci să transmită singurul Adevăr.

Această terminologie însă este periculoasă și poate genera echivoce. Într-adevăr, termenul „obiectiv” amintește de o realitate mecanică oarecum dură, care ne duce cu gândul la un complex compus din mai multe elemente. Obiectivitatea proiectată asupra unui lucru îl transformă pe acesta în ceva pietrificat, fără viață, asemănător unui obiect. Bineînțeles, nu putem avea o asemenea imagine despre Sfânta Liturghie, care face parte dintr-o dimensiune vie și vivificatoare, ca și cea spirituală. Evident, în viziunea obiectivă este ceva care nu merge.

Odată ce i-am clarificat sensul, putem înlocui termenul „obiectiv” cu „cert” sau „sigur”, și putem vedea că în acest mod lucrurile sunt mai clare. Liturghia trebuie să fie definită în mod cert, pentru ca ea să ne poată revela, descoperi o realitate unitară, unde toate sunt la locul lor, bineînțeles, dar care nu constituie ca într-un ansamblu care funcționează mecanic. Liturghia este unitară, dar un obiect a pierdut unitatea deoarece se compune de piese care pot fi înlocuite. În plus, o liturghie găsește certitudinea sa, nu în exactitudinea părților sale, ci în spiritul de care este pătrunsă, care trebuie să fie păstrat întreg în tradiția bisericească, ceea ce garantează totodată succesiunea apostolică și unitatea spirituală. Și în acest proces, obiectivitatea nu are niciun rol.

În acest caz, avem un teolog romano-catolic care definește Liturghia ca fiind ceva „obiectiv”. Nu știu dacă este întâmplător sau nu, dar missa romano-catolică a fost tratată în această manieră, obiectivă, în Conciliul Vatican II, când, în 1963, a fost dezmembrată și recompusă în mod simplificat și foarte diferit, asemenea schimbărilor la care este supus un obiect învechit și depășit pentru a se adapta noilor cerințe ale vremii.