„Viața este mișcare” este o definiție a vieții foarte răspândită în percepția comună, dar și de mare efect. Greu ar fi să afirmăm că e vorbă de o mare înșelare, căci, la prima vedere, ni se pare absolut acceptabilă, pentru că, într-adevăr, ceea ce este viu se mișcă (dar nu neapărat invers). Este în sintonie cu această poziție afirmația adusă de oamenii de știință mai integraliști: „în viața nu există niciun mister”. De ce? Fiind toate aspectele vieții referitoare la componentele moleculare ale organismelor, ADN-ul chiar, pot fi cunoscute de știință. În fond, dacă viața se reduce numai la mișcare, misterele – și împreună cu ele, chiar Dumnezeu- au dispărut.

Trebuie să vedem, însă, un pic mai bine ce înseamnă ”mișcare”. Este extrem de ușor să facem, în acest caz, confuzie între mișcarea dintr-un loc într-altul și imposibilitate de a determina un loc exact, adică între mișcare și nedeterminare. Mișcarea este o trecere clară de la un punct la un alt punct, este lineară și previzibilă după legile științei, dacă se cunosc condițiile de pornire.

Nedeterminarea, în schimb, este o mișcare ciclică pe loc, care nu oferă, însă, niciun reper pentru o previziune. Este mișcarea nepercepibilă pe loc precum cea a focului, care nu este nicidecum previzibil cu niciun instrument tehnic, sau cea a marii – cu valurile sale care se repetă neîncetat în forme mereu diferite. Este mișcarea vieții – cum este, de pildă, în celulele sau în bacterii, care se mișcă ciclic, într-un mod imposibil de prevăzut care ne poate sugera că misterul chiar există. De ce? Pentru că un lucru nedeterminat, este incognoscibil și duce inevitabil la mister, în ciuda mândriei oamenilor de știință.

Când omul stă și gândește, sau mai mult decât atât – se roagă – asumă tocmai nedeterminarea focului, ceea ce ne arată că ambele dimensiuni, și cea a tehnicii și cea a misterului, există în natură, dar cea de-a două este mai mare și mai cuprinzătoare, pentru că în ea pătrund energiile lui Dumnezeu.